Lucrarea de Botez nou-testamental
Cea mai importantă descoperire a unui om în lumea aceasta este aceea de a înțelege că este păcătos, iar cea mai importantă realizare este aceea de a înțelege că numai jertfa lui Isus Hristos îl poate scăpa de acest statut.
An de an Biserica Penticostală ”Betania” este martoră la schimbări pe care Duhul Sfânt le produce în viața oamenilor care ajung să încheie un legământ cu Dumnezeu în apa botezului, mărturisind cele amintite anterior.
Anul 2017 nu a făcut excepție de la această regulă, iar în cadrul Bisericii Betania în data de 12 Februarie 2017 și în data de 17 Decembrie 2017 un număr total de 26 de persoane au hotărât să Îl slujească pe Dumnezeu cu toată inima lor, toată viața lor, lăsând în urmă oferta lumii și a păcatului.
În marea majoritate, cei care au ales să fie ucenici ai lui Hristos au fost tineri, copii ai Bisericii Betania sau tineri veniți la studii în Cluj-Napoca. Ei au înțeles că în lume fără Dumnezeu nu poți rămâne curat și, în urma auzirii Cuvântului vestit în Biserică la slujbele de duminică, de marți, de vineri, dar și la părtășiile care au loc în fiecare seară de joi cu tinerii, au crezut că păcatul care le marca până la acel moment viața poate fi șters crezând în Dumnezeu și mărturisind credința înainte Bisericii.
Dar au fost și din cei care, poate gustând mai mult timp din amarul lumii au înțeles cu atât mai mult dulceața Harului lui Dumnezeu și au venit deplin hotărâți să renunțe la tot ce e lumesc și să se avânte cu mai mult dor spre Cer.
Dumnezeu iubește oamenii hotărâți și numele lor sunt scrise în Cartea Vieții, acolo unde contează cu adevărat să fie scrise atât ale celor care au încheiat un legământ cu El cu mult timp în urmă, cât și a celor care au încheiat un legământ în 2017:
- 12 Februarie: Drăgănescu Izabela, Lucaci Oana, Moldovan Daniela, Pîrlea Iulia, Pop Oana, Străjan Maria, Brumă Gheorghe, Borțig Cezar, Cost Daniel, Pop Valer
- 17 Decembrie: Ciortea Estera, Creța Naomi, Leuștean Ligia, Măcicășan Corina, Moldovan Larisa, Ormenișan Ioana, Pocol Ligia, Stoica Maria, Tărău Flavia, Tărău Georgiana, Bălan Samuel, Costin Iosif, Kis Fineas, Marc Antoniu, Matei Flaviu, Stoica Iosif
Ne rugăm Dumnezeu să îi întărească și în Harul Lui să ramână toți acești 26 de noi membri, dar și ceilalți membri ai Bisericii Betania, iar împreună să fim aceia care, atunci când se va auzi strigarea ”Veniți, binecuvântații Tatălui!”, cu toții să avem hainele albe, nepătate și gata să fim pentru a-L întâmpina pe Mirele.