Criza pandemică: prilej de unitate sau de dezbinare? | Biserica Penticostala Betania

Dragii mei,

Fiecare dintre noi știe că unitatea este un atribut și, în același timp, un principiu sfânt al lui Dumnezeu, pe când dezbinarea, scindările și neînțelegerile sunt atribute ale Celui Rău. Domnul Isus, în activitatea sa mesianica în nenumărate rânduri, a propovăduit și a promovat spiritul unității, culminând cu celebra rugăciune din Ioan 17 unde L-a implorat pe Tatăl să-i ajute pe ucenici să ,,fie una”, așa după cum și Sfânta Treime e într-o unitate perfectă. În acest context al unității scria apostolul Pavel celor din Corint în splendida metaforă a Bisericii ca Trup al lui Hristos (în capitolul 12), concluzionând, că Dumnezeu a întocmit trupul în așa fel ca să nu fie nicio dezbinare în trup, și ca mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele” 1 Cor. 12:25 și ,,voi sunteți trupul Lui Hristos și fiecare în parte mădularele Lui” (1Cor. 12:27)

La polul opus al acestei mari realizări spirituale numită ,,unitatea sfântă”, Domnul Isus identifică sursa neînțelegerilor, a dezbinărilor și a marilor scindări ca fiind diavolul care e asemena unui hoț care „nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească” (Ioan 10:10).

Dragilor, de la declanșarea pandemiei și până în prezent, toți am trăit zile inimaginabile, zile care au îngrozit și tulburat întreaga lume. De la zonele cele mai moderne ale statelor super-dezvoltate până la cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, triburi, zone izolate și sub-dezvoltate, cu toții am simțit această puterniă zdruncinare medicală, economică, socială și evident politico-financiară, care și-a pus o amprentă de nesiguranță, neliniște, incertitudine și tulburare atât în mintea și în inima celor vulnerabili, singuratici și neajutorați, cât și în viața celor mai puternici și stabili (din perspectiva evaluării omenești). Prin intermediul acestui fenomen global Dumnezeu ne-a mai vorbit încă o dată cât de vulnerabili și de expuși suntem, cât de slabi și neputincioșii, uneori acest sentiment groaznic al fricii cuprinzându-i chiar și cei mai puternici și stabili dintre noi.

Primele semnale care s-au dat la începutul perioadei de pandemie cu privire la reducerea numărului de participanți la slujbele religioase din cadrul bisericilor noastre, au fost tratate cu indiferență și reală ignoranță de mulți dintre noi. Apoi, posibilitatea de a participa un număr foarte restrâns la slujbele din sanctuarul bisericii (maxim 8 persoane) pe durata a câtorva luni, cât și imposibilitatea de a celebra Cina Domnului au fost aspecte care pe mulți dintre noi ne-au determinat să reflectăm profund la relația noastră personală cu Dumnezeu, la sfințirea autentică și la sfânta pocăință. Aceste aspecte, pentru alții, s-au constituit ca prilejuri de exprimare a nenumăratelor nemulțumiri, a acuzațiilor grave la adresa celor din conducerea bisericii, printre aceștia regăsindu-se preponderent cei ce în vremuri bune nu prea erau interesați de participarea la slujbele săptămânale ale bisericii și nici chiar să participe constant la actul sfânt al Cinei Domnului. S-au întâlnit sporadic unii chiar revoluționari și răzvrătiți împotriva tuturor măsurilor restrictive, însă, din nefericire, o parte dintre ei au fost infectați cu virusul COVID-19 și au fost strămutați la cele veșnice. Revenirea în spațiile deschise aparținătoare clădirilor cultice (curți, terenuri și alte spații asemănătoare) și mai târziu în interiorul clădirilor pentru desfășurarea slujbelor divine, cu respectarea normelor sanitare de protecție s-au constituit ca o mare binecuvântare și o biruința dată de Dumnezeu copiilor Săi. Cunoscând amănunțit sau parțial cele de mai sus, cred din toată inima că este momentul potrivit să ne aplecam împreună și să găsim cele mai pertinente răspunsuri la întrebarea: „Criza pandemica: prilej de unitate sau de dezbinare pentru Biserica lui Hristos?”

Potrivit relatărilor istorice și biblice, majoritatea scindărilor au fost precedate de anumite crize. În ceea ce urmează voi trece în revista câteva crize care au generat disensiuni și scindări relevante:

Exod 14: criza pierderii perspectivei sau a direcției;
Exod 17: criza resurselor vitale (criza apei);
Exod 32: criza înlocuirii, criza lipsei revelațiilor sfinte, criza confuziei spirituale;
Numeri 11: criza nemulțumirilor și a poftelor;
Numeri 12: criza competiției;
Numeri 14: criza neîncrederii în promisiunile lui Dumnezeua (criza îndoielilor);
Numeri 16: criza răzvrătirilor și a ignoranței( criza lipsei de respect față de autoritatea divină).

Câteva din criteriile care stau baza dezbinării în vreme de pandemie:

Participarea sau absența la actul Cinei Domnului (forma mai importantă decât esența și obiectul mai important decât conținutul). Expresiile „Domnul Isus a luat un pahar” și ,,paharul binecuvântat” au condus la unele interpretări mai mult spre forma obiectului decât spre conținutul din acel vas, motiv foarte serios de tensiuni și chiar scindări în interiorul Bisericii Domnului. Astfel că, dezbinarea vine din condamnarea fără rezerve a celor care, datorită conștiinței și înțelegerii lor, nu se pot împărtăși decât cu un pahar, iar în egala măsură, aplicarea unui tratament similar celor care acceptă pahare individuale.
Încercarea respectării restricțiilor sanitare, de altfel, beneficiile protejării sănătății individului, cât și întregului grup (purtarea măștilor, dezinfectarea mâinilor și a obiectelor, distanțarea fizică) considerate de unii ca o supunere necondiționată în fața instanțelor omenești și ca o gravă încălcare a Cuvântului lui Dumnezeu datorită unor astfel de atitudini de supunere și respectare.
Ignorarea cu vehemență a libertății de conștiință din partea unora în ceea ce privește acceptarea sau respingerea imunizării prin intermediul tratamentelor puse la dispoziție, în speță a vaccinului. Stigmatizarea celor care cu un cuget liber au acceptat această formă de imunizare și etichetarea lor ca fiind ,,vânduți celui rău“ și, în egală măsură, acuzarea celor care, datorită lipsei de libertate de conștiință sau a unor rețineri justificate (poate medicale sau convingeri personale), nu au acceptat respectivele metode de imunizare ca fiind reduși, inculți, răzvrătiți sau chiar rău intenționați în ceea ce privește campania de stopare a răspândirii virusului și implicit a pandemiei;
Acceptarea și, respectiv, respingerea mesajelor profetice sau descoperirii divine transmise frecvent prin mijloacele de comunicare, în unele situații chiar renunțându-se la norma de bază a călăuzirii, și anume Cuvântul lui Dumnezeu;
Selectarea și aprecierea sau, după caz, deprecierea vestitorilor Cuvântului lui Dumnezeu în raport cu ceea ce credem sau practicăm, promovarea fără rezerve a celor care ne susțin prin mesajele lor punctele personale de vedere și, de asemenea, caterisirea și contestarea sau chiar judecarea până la condamnare a celor care „îndrăznesc” să exprime poziții sau percepții diferite de ale noastre.

Motivații care ar trebui să determine consolidarea unității:

Existența unor amenințări din afara bisericii. Ucenicii au primit restricții care erau împotriva convingerilor lor, și anume, să nu mai propovăduiască oamenilor despre Numele Domnului Isus (Fapte 4:17,21). Deși cei care au fost amenințati erau doar liderii spirituali ai Bisericii (Petru și Ioan), totuși, ei când s-au întors în biserică și au relatat experiența avută în fața autorităților, întreaga frățietate a simțit suflul acelor amenințări, asumându-și situația dificilă și s-au așezat cu toții ca un singur om în rugăciune, cerându-I Domnului să se uite la amenințările primite din partea autorităților și să dea puterea robilor Lui să vestească Cuvântul cu toată îndrăzneala (Fapte 4:24-30) Apartenența la o comunitate presupune nu doar o responsabilitate individuală, ci și una comună. Când reprezentanții primei comunități creștine au fost amenințați, a resimțit aceasta întreaga comunitatea și lucrul acesta a constituit un puternic motiv de unitate în rugăciune și apropiere de Domnul. Sunt create premise ca această istorie să se repete când unii reprezentanți ai bisericilor să fie „trași la răspundere”. Ne întrebăm, câți se vor uni să defăimeze scriind pe rețelele de socializare, câți vor fi cei care vor găsi la rândul lor motive de acuzare și câți vor fi cei care în modul cel mai sincer, determinați de spiritul creștin autentic se vor uni la post și rugăciune pentru ei înțelegând în mod real că amenințările împotriva liderilor sunt de fapt amenințări împotriva comunității.
Conturarea îngrădirii unor drepturi fundamentale prin impunerea unor norme seculare care contravin principiilor sfinte și convingerilor spirituale. Bătălia continuă pe care Biserica lui Hristos trebuie să o ducă în lumea aceasta nu este împotriva semenilor, nici a sistemelor politice sau sociale, ci împotriva duhurilor străine, împotriva cohortelor diabolice care, la rândul lor, atacă Biserica pe diferite planuri, așa cum scria Apostolul Pavel ,,căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” Efes. 6:12 Nu este și nu a fost niciodată chemarea Bisericii să se implice în lupte care nu-i aparțin (tensiuni create de campanii electorale pe plan politic sau mișcări sociale generate de nemulțumiri), ci menirea Bisericii a fost și rămâne să fie concentrată într-o bătălie spirituală, apărând valorile și principiile sfintelor Scripturi.
Diminuarea calității spirituale din cadrul Bisericii, evidențiată în mod special prin:

slăbirea tot mai evidentă a relațiilor dintre membrii comunității („dragostea celor mai mulți se va răci”);
promovarea tot mai scăzută a adevăratelor valori spirituale și acceptarea în interiorul Bisericii a multor practici seculare venite de afară;
renunțarea la rugăciune, la stăruința și Botezul cu Duhul Sfânt, acestea fiind înlocuite cu artificii și metode omenești;
Nefrecventarea slujbelor religioase din cadrul Bisericii;
Lipsa de respect față de oamenii așezați de Dumnezeu în fruntea turmei, invocându-se slăbiciuni, eșecuri și minusuri din viața acestora.

Înțelegerea tot mai profundă a adevărului de necontestat că „mirele Isus este gata să vină să-și ia Biserica”. Desigur, momentul revenirii Domnului Isus pe nori de slavă este tot mai speculat, vehiculat și interpretat de cele mai multe ori prin afirmații forțate și uneori duse în zonele de extremă, deși Domnul Isus a spus o foarte clar: „despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36) . Cu toate acestea, ne-a fost îngăduit să cunoaștem anumite repere destul de clare care prevestesc această glorioasă întâlnire. Semnele exterioare derulate în lumea întreagă, dar și cele din interiorul Bisericii vorbesc foarte deslușit despre vremea pe care o trăim și faptul că timpul este aproape. Aceasta ar trebui să fie cel mai solid motiv pentru susținerea, promovarea și realizarea autentică a unității între noi.

Așadar, dragii mei, în urma celor prezentate vă chem în modul cel mai sincer ca fiecare să răspundem la întrebarea dacă criza pandemic ne-a unit sau ne-a dezbinat? Cred din toată inima că singura soluție care poate ajuta cu adevărat Biserica Domnului Isus Hristos să traverseze cu bine perioada actuală, cât și cea viitoare este acceptarea sfatului transmis de Domnul Bisericii din Efes în Apocalipsa 2:4-5 „ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți, dar aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.”

Conștienți fiind de faptul că singurul liant al unei „legături desăvârșite” nu îl constituie prezența noastră în unele edificii de închinare (special amenajate), nici chiar apartenența noastră de un sistem religios cu istorie, ci doar acea dragoste sfântă și frățească care este singurul ingredient de susținere a unei unități sfinte și reale. Vă îndemn să renunțăm la relații pur instituționalizate și uneori reci și să aprindem în inimile noastre acel foc sfânt al dragostei divine iubindu-ne cu căldură unii pe alții, și înțelegând că relația noastră corectă cu Dumnezeu și cu Biserica Lui nu poate fi realizată decât prin intermediul dragostei. Iar emblema noastră într-o lume seculară trebuie să fie aceeași ,,dragostea sfânta”. Rămân relevante și neschimbate cuvintele Mântuitorului Isus Hristos: „vă dau o poruncă nouă: „să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toţi că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”” (Ioan 13:34-35)

Într-o perioadă cu multe tulburări și provocări ale Bisericii atât din exterior, cât și din interior, apostolul Pavel scria bisericii din Roma: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat. Totuși, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 8:35-39

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

Pastor Bojor Vasile