Pornind de la principiul biblic – ,,Învață pe copil calea pe care trebuie să o urmeze și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea″ (Proverbe 22:6), în cadrul bisericii funcționează, sub călăuzirea Domnului și cu implicarea unor tineri învățători atenți și dedicați, departamentul de Școală Duminicală. Întrucât am înțeles importanța înrădăcinării Cuvântului de la o vârstă fragedă, considerăm că în cadrul orelor petrecute aici, Biblia este explicată pe înțelesul celor mici, tocmai pentru o mai bună sudare cu slujbele din cadrul bisericii. În general, un an școlar implică parcurgerea unei cărți din Biblie, or lecția presupune explicarea Cuvântului, verset de aur, lucru manual / joc tematic, cântare. De asemenea, am considerat că slujirea din cadrul Școlii Duminicale nu trebuie să fie ruptă de slujbele din biserică, astfel că, din două în două săptămâni câte o grupă slujește prin cântare /poezie, iar cu ocazia Sărbătorii de Nașterea Domnului și de Paște, de obicei, grupele unite pregătesc un poem. Corul de copii slujește ori de câte ori are ocazia, dând slavă Domnului prin cântare, spre bucuria părinților și a membrilor bisericii. Pentru că prietenia este o constantă a copiilor de toate vârstele, în timpul vacanței de vară se organizează câte o tabără care oferă posibilitatea relaxării prin joc, competiții, dar, mai ales, transmiterea Cuvântului prin lecții captivante și pe înțelesul copiilor.

Școala duminicală funcționează duminica dimineața în intervalul orar 10-12, cu excepția primei duminici a fiecărei luni, când se serbează Cina Domnului. Acest departament acoperă toate categoriile de vârstă astfel:

  • Grupa 0 – copiii cu vârste cuprinse între 2-4 ani;
  • Grupa 1 – copiii cu vârste cuprinse între 5-7 ani;
  • Grupa 2 – copiii cu vârste cuprinse între 8 – 9 ani (clasele 2-3);
  • Grupa 3 – copiii cu vârste cuprinse între 10 – 12 ani (clasele 4-5);
  • Grupa 4 – copiii cu vârste cuprinse între 12-14 ani (clasele 6-7);

Corul de copii, coordonat de Mihaela Creța și Ana Dunca, are repetiții tot duminica, de la 9-10, înaintea programului Școlii duminicale.